Comuna dâmbovițeană Cojasca, cu satele ei Cojasca, Iazu și Fântânele, e așezată pe maul drept al Ialomiței la vreo 40 km de orașele București, Târgoviște și Ploiesti, nu departe de Finta, locul  încăierării fratricide de oști dintre Vasile Lupu și Matei Basarab, la 1653 și de bogatele odinioară curți ale boierilor Băleni. Pământul comunei, o terasă mult înaltă fata de malul stâng al râului Ialomița, niciodată amenințat de năvălirea apelor, a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Aici au fost descoperite importante piese arheologice: ceramică din epoca bronzului și prefeudală(sec.IV) o monedă de aur emisă de  Alexandru cel Mare(336-356), un tezaur din 165 bani argint (tetradrahme Macedonia Prima, Macedoneia Secunda și Thasos, monede dacice de tip Adâmcata), dezgropate din perimetriul unei vetre de locuire geto-dacice clasice și tezaur sec.II î.e.n., precum și mai multe monede imperiale din epoca stăpânirii romane la nordul Dunării, scoase la iveală izolat. Tot pe aici se încruceau două drumuri romane. Unul lucrat din plăci de piatră și pietriș, pleca din Giurgiu spre Transilvania, trecând prin București, Târgțor, Drajna( acestea două- caste romane) , Valea Teleajenului – și mărginea partea de răsărit a așezării. Celălalt cobora dinspre Transilvania pe Valea Ialomiței, trecea prin satul Cojasca și ajungea până în Dobrogea. Erau căi cu rost strategic, de legătură cu frații de peste munți, de neguțat și oierit. Mocanii își purtau pe ele, până târziu încoace, marile turme de oi între văratic și iernatic, din creierii munților până la bălți.